Promovarea Transportului Public Urban Ecologic și Investițiilor Verzi în Moldova

7. Cadrul politic și de reglementare pentru sectorul transportului

Abstract

Acest capitol abordează succint principalul cadru de reglementare, instituțional și organizatoric care se ocupă sau are impact asupra transportului public urban din Moldova (inclusiv eficiența energetică și controlul poluării aerului). Toate cerințele legislative și setările prezentate aici – atât tehnice cât și administrative – sunt abordate în contextul în care acestea pot facilita crearea cererii de investiții ecologice în sectorul transportului public din Moldova.

Cadrul de reglementare și efectul asupra transportului urban în Moldova

Cadrul general de reglementare include diferite acte cu privire la transportul public, așa ca relațiile juridice dintre operatorii de transport și pasageri, precum și între operatori și organele administrației publice. Pe lângă reglementările tehnice și de siguranță rutieră, acestea includ, de asemenea, reglementări fiscale (cum ar fi taxele vamale pentru vehiculele importate) și protecția socială (a consumatorului) și a mediului (cum ar fi emisiile sau standardele de eficiență energetică).

Analiza actelor care reglementează serviciile de transport arată că mai multe dispoziții sunt insuficient adaptate realităților economice actuale și armonizate doar parțial cu directivele relevante ale Uniunii Europene (UE), cum ar fi Directiva 2014/23/UE privind atribuirea contractelor de concesiune (EU, 2014[1]) sau Directiva 2006/32/CE privind eficiența utilizării finale a energiei și serviciilor energetice (EU, 2006[2]).

Legea cu privire la transport

Legea Nr. 1194 din 21 mai 1997cu privire la transporturi reprezintă cadrul general al funcţionării tuturor modurilor de transport pe teritoriul Republicii Moldova. Conform art. 15, sistemul de transport unic al ţării include transportul feroviar, auto, aerian, naval, electric urban şi transportul prin conducte. Administrarea de stat a sistemului transporturilor este efectuată de către Ministerul Economiei și Infrastructurii (care include acum fostul Minister al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor), autorităţile administraţiei publice locale şi alte organe abilitate (art. 3). art. 4 alin. (6) din lege stipulează că, imixtiunea autoritarilor administraţiei publice locale în activitatea economică a întreprinderilor de transport, precum şi devierea personalului tehnic către alte lucrări, nu se admite decât în cazurile prevăzute de legislaţie. Potrivit art. 5 alin. (2) din lege, întreprinderile care fac parte din sistemul transporturilor, indiferent de tipul de proprietate şi de forma juridică de organizare, beneficiază de protecţia statului pe principii egale. Întreprinderile de transport prestează servicii de transport şi alte servicii prevăzute în contracte şi comenzi de transport al călătorilor şi mărfurilor, bazându-se pe principiile economiei de piaţă (art. 7). De asemenea, prin lege sunt stabilite responsabilitățile întreprinderilor de transport (art. 10), precum şi obligaţiile acestora privind asigurarea securităţii în transport (art. 13). Respectarea legislaţiei în domeniul transportului este verificată de autorităţile respective ale administraţiei publice centrale şi locale în limitele competenţei lor (art. 22).

Legea cu privire la administrația publică locală

Legea Nr. 436 din 28 decembrie privind administraţia publică locală stabileşte şi reglementează modul de organizare şi funcţionare a autorităţilor administraţiei publice în unităţile administrativ-teritoriale. Astfel, potrivit art. 14 alin. (2) lit. c) și h), în competenţele consiliilor autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul întâi intră „concesionarea serviciilor publice de interes local, în condiţiile legii” şi „organizarea serviciilor publice de gospodărie comunală”.

Atribuțiile de bază ale executivului local (primar, autoritate locală de nivelul întâi) de relevanță pentru transportul public includ:

• Propunerea consiliului local a schemei de organizare şi condiţiilor de prestare a serviciilor de utilitate publică.

• Întreprinderea măsurilor pentru buna funcţionare a serviciilor respective de servicii comunale.

• Aprobarea taxelor/tarifelor pentru transportul public aflat în jurisdicție.

• Asigurarea siguranței traficului rutier şi pietonal prin organizarea circulaţiei transportului, întreţinerea drumurilor și podurilor, precum şi instalarea indicatoarelor rutiere în raza teritoriului administrat.

• Asigurarea înregistrării şi evidenţei troleibuzelor.1

Competențele consiliilor raionale (administrația publică locală de nivelul al doilea) includ:

• Acordarea concesiunilor pentru serviciile publice de interes raional.

• Organizarea serviciilor publice de interes raional şi/sau regional.

• Aprobarea tarifelor la serviciile cu plată prestate de acestea.

Legea cu privire la serviciile publice

Legea Nr. 1402 din 24 octombrie 2002 cu privire la serviciile publice de gospodărie comunală este una dintre cele mai importante acte referitoare la transportul public, deoarece stabilește un cadru juridic unitar privind înființarea și organizarea serviciilor publice de gospodărie comunală în unitățile administrativ-teritoriale, precum și monitorizarea și controlul modului de operare a acestora, inclusiv serviciu de transport public (art. 3 alin. (1) lit. e)). Legea stabilește principiile și condițiile organizării și funcționării serviciilor publice de gospodărie comunală (art. 3 – art. 12), precum și atribuțiile și responsabilitățile atât a autorităților administrațiilor publice centrale (art. 13) cât și ale autorităților administrațiilor publice locale (art. 14 – art. 15).

Potrivit legii, gestiunea serviciilor publice de gospodărie comunală se organizează prin gestiune directă sau delegată (art. 17). Managementul direct, presupune că autorităţile administraţiei publice locale îşi asumă toate sarcinile şi responsabilităţile privind organizarea, conducerea, administrarea şi gestionarea serviciilor publice de gospodărie comunală, prin departamentele specializate. Fiecare serviciu public de gospodărie comunală constituit şi exploatat în regim de gestiune directă îşi desfăşoară activitatea în baza unui regulament elaborat şi aprobat de autoritatea administraţiei publice locale (art. 18). În cazul gestiunii delegate, autorităţile administraţiei publice locale pot apela la unul sau la mai mulţi operatori pentru gestiunea furnizării serviciilor publice de gospodărie comunală (art. 19) pe bază de contract (art. 20).

Deși prevederile legii privind serviciile publice de gospodărie comunală sunt armonizate în linii generale cu legislația UE, inconsecvențele reglementărilor secundare presupun că aceste dispoziții rămân teoretice și dificil de aplicat în practică.

Reglementarea concesiunilor în servicii publice

Cadrul legal pentru concesiuni este prevăzut de Legea nr. 534 din 13 iulie 1995 privind concesiunile și de Hotărârea Guvernului nr. 1006 din 13 septembrie 2004 privind aprobarea Regulamentului de concesionare a serviciilor publice de gospodărie comunală. Deși acest cadru legal permite, numai dintr-o perspectivă legală, utilizarea unui contract de concesiune pentru activități legate de transportul public local, aceasta nu înseamnă că, concesiunea respectă cerințele minime definite în legislația UE (Directiva 2014/23/UE privind atribuirea contractelor de concesiune). Aceste cerințe includ criterii de selecție transparente, nediscriminatorii și proporționale care permit accesul continuu al tuturor operatorilor economici la prestarea serviciilor specifice, cum ar fi serviciile sociale (care, la rândul lor, permite clienților să aleagă între astfel de operatori).

Atunci când definește concesiunea (art. 1), legea include serviciile publice ca posibil obiect al contractului de concesiune. Cu toate acestea, legea și regulamentul nu prevăd o procedură care să asigure un tratament egal și nediscriminatoriu pentru operatorii economici. În consecință, autoritățile contractante nu dispun de un cadru pentru a se asigura că acționează într-un mod transparent și proporțional.

Respectarea cerințelor minime stabilite de legislația UE ar trebui să fie asigurată din start, începând cu definiția concesiunii. Legislația UE definește concesiunea în raport cu riscurile asumate de operatori. Concesiunea implică transferul riscului (riscul de cerere sau de ofertă, sau ambele) către concesionar în operarea lucrărilor sau serviciilor. Concesiunea, întrucât este reglementată de cadrul legal național, nu reflectă niciun fel de risc.

În ceea ce privește transparența, există și deficiențe majore referitoare la proporționalitatea și principiile de tratament egal. Regulamentul de concesiune a serviciilor publice de gospodărie comunală se referă la Hotărârea Guvernului nr. 102 din 27 februarie 1996 privind măsurile de aplicare a Legii privind concesiunile, care a fost revocată prin Hotărârea Guvernului nr. 118 din 11 februarie 2013 privind abrogarea hotărârilor guvernului. Deciziile menționate au descris etapele procedurale ale ofertei, dar regulamentul nu respectă în continuare cerințele minime ale UE.

Deficiențele întregului cadru legal național pentru concesiunile publice sunt următoarele:

• Publicarea ofertei. Conținutul anunțului nu este foarte clar definit.

• Selectarea candidaților. Nu sunt indicate/specificate condițiile de participare legate de capacitatea profesională și tehnică și de poziția financiară și economică a candidaților. Aceasta înseamnă că autoritatea contractantă poate include anumite condiții „artificiale” care vor restricționa participarea eventualilor candidați până la punctul în care nu există suficienți candidați pentru a asigura o concurență sănătoasă. Mai mult, nu sunt stipulate condiții pentru excluderea candidaților, precum frauda, denaturarea concurenței sau neplata impozitelor.

• Criterii de atribuire a concesiunii. Legea nu impune adoptarea unei metode de evaluare înainte de procesul de evaluare.

• Conflict de interese. Nu există dispoziții legate de acest subiect.

• Cadru pentru valoarea și durata corespunzătoare a contractului. Nu există indicii privind metodele de calculare a valorii estimate a concesiunii. Aceasta înseamnă că durata contractului nu este determinată în mod consecvent. În mod ideal, durata maximă a concesiunii nu trebuie să depășească timpul în care un concesionar ar putea fi rezonabil de așteptat să plătească investițiile realizate în operarea lucrărilor sau a serviciilor, împreună cu realizarea unui profit asupra capitalului investit, ținând cont de investițiile necesare pentru realizarea obiectivele contractuale specifice. Cadrul legal real stabilește un termen maxim de 50 de ani, dar nu există date specifice privind investițiile și veniturile obținute de către concesionar.

• Redevența. Nu există nicio metodologie pentru determinarea redevențelor. Deși nu este obligatoriu includerea acesteia în Legea privind concesiunile, Regulamentul privind concesiunea ar trebui să definească o metodologie precisă pentru calculul redevențelor în scopul asigurării sustenabilității sistemelor. Nivelul redevenței ar trebui să permită cel puțin înlocuirea infrastructurii învechite și dezvoltarea facilităților. De exemplu, la sfârșitul perioadei de exploatare a unui mijloc de transport, autoritatea contractantă ar trebui să dispună de suficiente fonduri pentru a-l înlocui.

• Regimul de proprietate a activelor. Regimul de proprietate pentru activele concesiunii nu este definit. Prin urmare, dreptul de proprietate asupra activelor la expirarea contractului de concesiune sau anularea contractului, nu este reglementat.

• Dreptul de a face apel în instanța de judecată împotriva termenilor de referință sau a avizului de atribuire nu este stipulat. Dreptul la apel trebuie definit foarte clar prin specificarea termenilor de apel, a competenței și competenței instanțelor și a procedurii aplicabile.

În concluzie, aceste deficiențe demonstrează că legislația actuală nu asigură o concurență sănătoasă pentru încheierea contractelor de concesiune, care se aplică și sectorului transportului public. Din punct de vedere legal, dacă cadrul legal a promovat o concurență echitabilă, sistemul de concesiune s-ar putea aplica tuturor activităților legate de transportul public.

Legea cu privire la finanțele publice locale

Dispozițiile Legii Nr. 397 din 16 octombrie privind finanțele publice locale nu întâmpină dificultăți majore pentru prestarea serviciilor de transport public. Legea stabileşte structura bugetelor unităților administrativ-teritoriale, modul de elaborare, aprobare și executare a acestora. În contextul discuțiilor privind posibilitatea autorităților locale de a finanța proiecte în transportul public local de călători, necesitatea de a promova stimulente fiscale pentru operatorii de transport pentru a încuraja dezvoltarea acestui tip de transport, ar trebui să fie inclusă și în lege.

Codul fiscal, inclusiv accizele și taxele

Mai multe dispoziții din Codul fiscal al Republicii Moldova nr. 1163 din 24 aprilie 1997 au impact asupra transportului public urban. Conform art. 103 alin. (1), pag. 18, „taxa pe valoarea adăugată (TVA) nu se aplică livrărilor de mărfuri, serviciilor prestate de persoane impozabile, care sunt rezultatul activității lor de antreprenoriat în Republica Moldova: servicii prestate de transportul urban, precum și servicii prestate de transportul pasagerilor din suburbii.”

Accizele sunt reglementate de titlul IV din Codul fiscal (art. 119 – art. 128). Cota de acciză pentru mijloacele de transport este prevăzută expres în anexa 2 la titlul IV din codul fiscal. În acest sens, la importul mașinilor în Moldova, taxele de import sunt evaluate în funcție de tipul motorului, capacitatea și anul de fabricație. Începînd cu 1 ianuarie 2017, cotele accizelor sau taxele de import au fost stabilite în lei și nu în euro. De asemenea, a fost introdus un sistem de clasificare a vehiculelor, împărțit în 7 categorii de vârstă: 0-2 ani, 3-4 ani, 5-6 ani, 7 ani, 8 ani, 9 ani și 10 ani. Pentru mașinile hibride, cota de acciză sau taxa de import a fost redusă cu 50%. Pentru autovehiculele cu statut de camion, se aplică TVA de 20% la import, iar valoarea accizelor este o taxă fixă ​​de 222 440 lei (11 916 USD).

De asemenea, prin titlul VII din Codul fiscal se determină procedura şi principiile stabilirii, modificării şi anulării taxelor locale, cotele lor maxime, modul lor de plată, criteriile pentru scutirea de impozit, etc. Prin urmare, potrivit art. 289 alin. (2) lit. i) și art. 291 lit. i), prevede taxa pentru prestarea serviciilor de transport a pasagerilor pe rutele municipale, orăşeneşti şi săteşti (comunale) urmează a fi plătită de către operatori pe unitatea de transport, în funcţie de numărul de locuri. Astfel, cota maximă a taxei pentru prestarea serviciilor auto de călători este de:

• 500 MDL/lună pentru fiecare autoturism cu capacitatea de până la 8 locuri inclusiv

• 1 000 MDL/lună pentru fiecare autovehicul (microbuz) cu capacitatea de la 9 până la 16 locuri inclusiv

• 1 500 MDL/lună pentru fiecare autobuz cu capacitatea de la 17 până la 24 de locuri inclusiv

• 1 700 MDL/lună pentru fiecare autobuz cu capacitate de peste 24 de locuri.

Trebuie de menţionat că, taxa este plătită doar de operatorii privaţi, nu şi de întreprinderile municipale de transport. Aceste scutiri municipale încalcă prevederile cu privire la protecția concurenței, creând astfel o poziție privilegiată în raport cu alți operatori de pe piață.

Titlul IX din codul fiscal reglementează taxele rutiere, inclusiv taxele pentru folosirea drumului (Art. 335 – Art. 366).

Codul vamal

Codul vamal al Republicii Moldova nr. 1149 din 20 iulie 2000 stabilește principiile legale, economice și organizatorice ale activității vamale. Articolele 19-27 din cod reglementează principiile generale privind transportul de mărfuri și mijloace de transport peste frontiera vamală. Conform art. 20, alin. (4) din cod, se interzice introducerea și/sau plasarea sub procedura de import vamal, depozitare vamală sau zone libere de vămuire, pentru:

• mijloacele de transport cu o durată de viață de peste 10 ani clasificate la poziţia tarifară 8 702 destinate transportării mai mult de 20 de persoane şi la poziţiile tarifare 8 704 şi 8 705, precum şi a motoarelor şi caroseriilor

• vehiculele cu o durată de viață de peste 10 ani, clasificate la poziția 8 703 (cu excepția vehiculelor de epocă), precum și motoarele și caroseriile acestora

• autovehicule cu o durată de viață de peste 7 ani proiectate pentru transportul a maximum 20 de persoane clasificate la poziția tarifară 8 702, precum și motoarele și caroseriile acestora

• motociclete cu o durată de viață de peste 10 ani clasificate la poziția 8 711 și motoarele acestora.

Codul civil

Codul civil al Republicii Moldova Nr. 1107 din 6 iunie 2002 cuprinde dispoziţii pentru înfiinţarea, organizarea şi dizolvarea persoanelor juridice, precum şi reglementări referitoare la activitatea de întreprinzător a persoanelor fizice (operatori de transport), dispoziţii cu caracter general privind incidentele în materie de contracte (instruirea, executarea şi efectele neexecutării acestora), calculul termenelor, răspunderea delictuală etc. În Cartea a III-a, Titlul III, capitolul XII – “Transportul” sunt incluse prevederi ce reglementează contractul de transport în general (art. 980 – art. 985), contractul de transport de persoane (art. 986 – art. 992), precum și transportul de bunuri (art. 993 – art. 1029).

Codul contravențional

Codul contravenţional al Republicii Moldova Nr. 218 din 24 octombrie 2008 listează o serie de contravenţii în domeniul transportului public de călători. Pot fi sancționate încălcările regulilor sanitaro-igienice şi sanitaro-antiepidemice în transporturi (art. 80 alin. (1)), precum și încălcările regulilor de securitate contra incendiilor (art. 358). Printre contravențiile în domeniul protecției mediului prevăzute în capitolul IX din Cod, transportatorilor le sunt aplicate următoarele sancțiuni:

• nerespectarea obligaţiilor de înregistrare în actele de bord pentru operaţiunile care includ substanţe şi amestecuri nocive (art. 150)

• încălcarea regulilor de testare tehnică și ecologică (art. 151)

• punerea în funcțiune și exploatarea vehiculelor terestre, a navelor și aeronavelor care depășesc normativele admise de emisia poluanților și de emitere a zgomotului (art. 152 – art. 153).

Capitolul XII ”Contravenții ce atentează la regimul din transporturi” prevede sancțiuni pentru încălcarea normelor de efectuare a transportului rutier de persoane și mărfuri (art. 197), călătoria fără bilet (art. 204). Contravențiile în domeniul circulației rutiere se regăsesc în capitolul XIII din Cod (art. 228 – art. 245).

Activitatea antreprenorială

Legea Nr. 451 din 30 iulie privind reglementarea prin licențiere a activității de întreprinzător determină cadrul juridic, organizatoric şi economic de reglementare pentru licenţierea activităţii de întreprinzător. Legea stipulează genurile de activitate supuse licenţierii, inclusiv transportul contra cost, rutele, activitatea de autogară și instruirea personalului în transportul rutier (art. 8 alin. (1) pct. 11, 111 și 321). Totodată, Legea stabilește conţinutul licenţei (art. 9), documentele necesare pentru obţinerea licenţei (art. 10), termenul de valabilitate a licenţei (art. 13), procedura de eliberare a licenţei (art. 11, art. 14-18), organele şi modalităţile de control în domeniul licenţierii (art. 19), condiţiile de suspendare (art. 20) şi retragere a licenţei (art. 21). Agenția Servicii Publice este unica autoritate de licențiere a transportului rutier contra cost și activității de autogară.

Protecția consumatorului

Legea Nr. 105 din 13 martie 2003 privind protecţia consumatorului stabileşte cerinţele generale de protecţie a consumatorilor, cadrul necesar accesului neîngrădit la produse şi servicii, (inclusiv informarea completă asupra caracteristicilor principale ale acestora), precum și protecția şi asigurarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor în cazul unor practici comerciale incorecte și participării acestora în procesul decizional ce îi interesează în calitate de consumatori. Legea reglementează protecţia vieţii, sănătăţii, eredităţii şi securităţii consumatorului (cap. II); protecţia intereselor economice ale consumatorilor (cap. III); executarea lucrărilor (cap. IV); informarea consumatorilor (cap. V); și organele abilitate cu funcții de protecției a consumatorilor (cap. VI).

Siguranța rutieră

Legea Nr. 131 din 7 iunie 2007 privind siguranța traficului rutier reglementează relaţiile juridico-sociale în domeniul traficului rutier, stabileşte drepturile, obligaţiile, responsabilităţile autorităţilor de resort şi ale participanţilor în trafic; și determină principiile pentru organizarea activităţii unităţilor de instruire a personalului în domeniul transportului rutier, precum şi condiţiile de admitere la trafic a conducătorilor de autovehicule. Dispoziţiile prezentei legi vizează traficul rutier din punct de vedere al asigurării desfăşurării fluente şi în plină siguranţă, ceea ce presupune protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice; apărarea proprietăţii acestora, sănătăţii, integrităţii corporale şi vieților pasagerilor, precum şi protecţia mediului înconjurător (art. 1 alin. (2)). Legea privind siguranța rutieră conturează responsabilitățile autorităților competente în domeniul traficului rutier (cap. II), inclusiv competența Ministerului Economiei și Infrastructurii (art. 8). Legea reglementează și procesul de organizare a activității de instruire inițială, recalificare și perfecționare periodică a conducătorilor auto (art. 18 – art. 31), precum și procesul de admitere în traficul rutier și de radiere din registrul de stat al transporturilor (art. 37 – art. 55). Omologarea și certificarea autovehiculelor este prevăzută în dispozițiile în art. 39 din lege.

Legea concurenței

Legea concurenței Nr. 183 din 11 iulie 2012 stabileşte cadrul juridic de protecţie a concurenţei, inclusiv prevenirea şi contracararea practicilor anticoncurenţiale şi a concurenţei neloiale și realizarea concentrărilor economice pe piaţă. Aceasta stabileşte cadrul juridic pentru activitatea şi competenţele Consiliului Concurenţei şi responsabilitatea de a întreprinde măsuri în caz de încălcare a legii concurenței.

Legile cu privire la asigurări

Legea Nr. 407 din 21 decembrie 2006 cu privire la asigurări reglementează organizarea şi funcţionarea asigurătorilor, reasiguratorilor şi a intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări, precum și supravegherea activităţii acestora. Potrivit art. 5 alin. (4) lit. a) al Legii, avizarea şi constatarea producerii riscurilor asigurate, evaluarea pagubelor, stabilirea şi plata despăgubirilor şi a indemnizațiilor de asigurare se efectuează în condiţiile legii; în cazul asigurărilor obligatorii, sau în baza condiţiilor de asigurare şi contractului  de asigurare, în cazul asigurărilor benevole.

Legea Nr. 414 din 22 decembrie 2006 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, reglementează raporturile juridice dintre asiguratori, asiguraţi şi persoane terţe ce derivă din contractul de asigurare auto de răspundere civilă obligatoriu, precum și metoda de realizare a acestui tip de asigurare.

Codul transporturilor rutiere

Hotărârea Guvernului Nr. 357 din 13 mai 2009 cu privire la aprobarea Regulamentului circulației rutiere stabilește regulile de circulaţie, interacţiunea mijloacelor de transport public cu alți participanţi la trafic; condiţiile tehnice ce trebuie respectate pentru admiterea în circulaţie, precum şi responsabilităţile referitoare la siguranţa în circulaţie a părţilor participante la trafic. Toate acestea asigură buna desfăşurare a circulaţiei.

Hotărârea Guvernului Nr. 415 din 08 aprilie 2003 despre aprobarea Regulamentului cu privire la supravegherea tehnică exercitată de poliţia rutieră, ce cuprinde dispoziţii pentru reglementarea şi asigurarea eficacităţii supravegherii tehnice, stabileşte obligaţiunile tuturor subdiviziunilor poliţiei rutiere responsabile de supravegherea tehnică, precum şi modalităţile de realizare a acesteia în scopul asigurării securităţii circulaţiei rutiere. De asemenea, regulamentul se pronunță asupra exercitării controlului asupra conformității vehiculului cu standardele pentru asigurarea siguranței rutiere, inclusiv condițiile în care vehiculele cu motor pot fi reutilizate.

Cadrul normativ special cuprinde acte ce reglementează în mod nemijlocit activitatea transporturilor rutiere, inclusiv transportul public de călători. Un prim grup de acte supus analizei este reprezentat de Codul transporturilor rutiere Nr. 150 din 17 iulie 2014 al Republicii Moldova şi reglementările secundare editate în aplicarea sa, anume:

• Hotărârea Guvernului nr. 257 din 28 aprilie 2017 pentru aprobarea Regulamentului privind eliberarea și utilizarea autorizațiilor de transporturi rutiere

• Hotărârea Guvernului nr. 437 din 12 aprilie 2016 pentru aprobarea schimbarea Regulamentului privind eliberarea, înlocuirea, şi înnoirea cartelelor tahografice, eliberarea,descărcarea şi stocarea datelor din tahografe şi cartelele tahografice

• Ordinul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor nr. 9 din 10 februarie 2015 cu privire la elaborarea Programelor de formare profesională continuă

• Ordinul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Rutiere nr. 43 din 20 februarie 2012 cu privire la Instrucţiunea provizorie privind modul de eliberare şi utilizare a carnetelor cu foi de parcurs (INTERBUS)

• Hotărârea Guvernului nr. 539 din 23 aprilie 2008 cu privire la crearea Instituţiei publice “Agenţia Naţională Transport Auto”

• Hotărârea Guvernului nr. 1167 din 29 octombrie 2007 cu privire la aprobarea Metodologiei de calculare a tarifelor pentru serviciile de transportare a călătorilor (pasagerilor) şi bagajelor cu transportul auto

• Hotărârea Guvernului nr. 854 din 28 iulie 2006 cu privire la Regulamentul transporturilor auto de călători şi bagaje

• Regulamentul Ministerului Transporturilor și Comunicațiilor nr. 9/12 din 9 decembrie 1999 cu privire la autogară (stația auto)

• Regulamentul Ministerului Transporturilor și Comunicațiilor nr. 9/12 din 9 decembrie 1999 cu privire la asigurarea securității circulației rutiere la întreprinderi, instituții, organizații ce efectuează transporturi de pasageri și mărfuri

• Hotărârea Guvernului nr. 1047 din 8 noiembrie 1999 cu privire la reorganizarea Sistemului informațional automatizat de căutare "Automobilul" în Registrul de stat al transporturilor şi introducerea testării a autovehiculelor şi remorcilor acestora.

Codul transporturilor rutiere este principalul act legislativ care stabilește cadrul legal pentru organizarea și efectuarea transportului rutier de mărfuri și persoane în condiții de siguranță și de înaltă calitate; precum și activități de transport rutier pe teritoriul Republicii Moldova, respectând principiile liberei concurențe și măsuri pentru protejarea mediului; drepturile și interesele legitime ale persoanelor fizice și juridice care beneficiază de astfel de servicii; precum și drepturile, obligațiile și responsabilitățile organelor publice care organizează transportul rutier, inclusiv ale persoanelor fizice și juridice.

Articolul 6, alin. (3) din Cod prevede că administrația publică în domeniul transportului rutier este exercitată de către autoritățile administrației publice centrale, autoritățile administrației publice locale și alte autorități abilitate prin lege, în limitele competențelor lor.

Cadrul instituțional

Agenţia Naţională Transport Auto (ANTA) asigură implementarea politicilor publice şi strategiilor naţionale de dezvoltare în domeniul transporturilor rutiere. Aceasta controlează şi supraveghează respectarea legislaţiei naţionale şi internaţională în domeniu, de către operatorii de transport rutier şi de către întreprinderile ce desfăşoară activităţi conexe transportului rutier (art. 8 alin. (1) și art. 147). Funcțiile și drepturile Agenției sunt reglementate de art. 9 și art. 10 ale Codului transporturilor rutiere.

În scopul exercitării funcţiilor prevăzute în Codul Transporturilor Rutiere, consiliile locale, municipale şi raionale pot crea comisii pentru organizarea transportului rutier de pasageri prin servicii regulate şi pot aproba regulamentele de funcţionare ale acestora. Autorităţile administraţiei publice locale elaborează şi aprobă, după coordonarea cu organul central de specialitate, strategii pe termen mediu şi lung pentru dezvoltarea şi modernizarea transportului rutier, luând în considerare planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului, programele de dezvoltare economică locală și socială, şi necesităţile de transport ale populaţiei.

Consiliile raionale cooperează cu consiliile locale şi municipale în vederea  asigurării şi dezvoltării transportului rutier contra cost de persoane prin servicii regulate în trafic raional şi a corelării acestuia cu transportul rutier contra cost de persoane prin servicii regulate în trafic local/municipal. Și nu în ultimul rând consiliile locale, municipale şi raionale trebuie să asigure un tratament egal şi nediscriminatoriu, într-un mediu concurenţial şi transparent, pentru toţi operatorii de transport rutier (art. 12).

În același timp, consiliile raionale (art. 13):

• aprobă şi actualizează programele de transport rutier raionale după obţinerea aprobării din partea organului central de specialitate, în conformitate cu necesităţile de transport ale populaţiei

• au dreptul să acorde, în cadrul unităţii administrativ-teritoriale respective, facilităţi de transport pentru anumite categorii de persoane, cu preț redus, asigurând totodată şi sursele de compensare a veniturilor ratate

• autorizează activitatea de transport rutier de persoane contra cost prin serviciile regulate în raioane şi monitorizează desfăşurarea acesteia.

La rândul lor, consiliile locale şi municipale, în contextul necesităţii organizării  transportului rutier contra cost în trafic local, au dreptul (art. 14):

• să stabilească subvenţii acordate de la bugetul local şi/sau municipal, după caz, pentru acoperirea diferenţei dintre costurile înregistrate de operatorul de transport rutier pentru prestarea serviciului de transport rutier regulat în trafic local şi sumele efectiv încasate ca urmare a efectuării transportului

• să acorde, în cadrul unităţii  administrativ-teritoriale respective, facilităţi de transport pentru  anumite categorii de persoane

• să elaboreze, aprobe şi actualizeze, după competenţă,  programele de transport rutier locale pentru suplinirea necesităţilor de transport ale populaţiei

• să autorizeze activitatea de transport rutier contra cost de persoane prin serviciile regulate în trafic local şi municipal, după caz, şi să monitorizeze desfăşurarea acesteia

• să organizeze serviciile de transport electric

• să elaboreze şi să aprobe planuri de mobilitate urbană

• să aprobe tarifele pentru serviciile regulate de transport rutier contra cost de persoane în trafic municipal şi/sau local.

Alte competențe importante ale autorităților administrației publice locale legate de operatorii de transport rutier, sunt (art. 15):

• monitorizarea periodică a modului de prestare a serviciilor de transport rutier contra cost de persoane în trafic local, municipal şi raional, după competenţă

• sesizarea Agenţiei Naționale Transport Auto (ANTA) asupra necesității de retragere a autorizaţiilor, în cazul constatării unor încălcări

• solicitarea organelor competente de anulare a unei licențe.

Cadrul organizațional

Instituirea unei rute pentru servicii de transport bazată pe taxe trebuie supusă licențierii (art. 22). Titlul III / Capitolul 2 din Codul transporturilor rutiere reglementează accesul la prestarea serviciilor de transport și conține dispoziții speciale pentru regimul de licențiere (autorizare). Aceșta prevede că întreprinderile înregistrate în Republica Moldova, care intenționează să presteze servicii de transport, trebuie să îndeplinească condițiile privind activele tehnice și materiale, reputația, capacitatea financiară și competența profesională. Licența de transport rutier este valabilă timp de opt ani (art. 28 alin. (2)).

Capitolul 3 al codului stabilește regimul de autorizare a serviciilor de transport regulat de călători. Autorizarea transportului rutier de călători cu servicii regulate este un act nominal al operatorului de transport rutier, nu este transferabilă și are o perioadă de valabilitate de opt ani. În perioada de valabilitate, o rută poate fi modificată cu până la 30% din lungimea sa inițială (art. 37, alin. (3)). Autorizarea transportului rutier de călători cu servicii regulate poate fi acordată la cerere, fără a efectua o procedură de concurență, dacă operatorul de transport rutier, în perioada de valabilitate a autorizației, nu a suspendat licența de transport rutier (art. 40). Art. 38, alin. (21) din cod prevede, în mod expres, situațiile în care Agenția poate retrage autorizația pentru transportul rutier de călători cu servicii regulate, în traficul local, municipal, raional și interraional.

Autorizația pentru transportul de pasageri cu servicii regulate în transportul local, municipal, raional, interraional și internațional este emisă de ANTA, pentru rutele incluse în programele de transport rutier local, municipal, raional, interraional și internațional, împreună cu programul de servicii pentru operatorul de transport rutier (art. 32, alin. (1)). Serviciile regulate de transport rutier de pasageri, în traficul local și municipal pot fi gestionate prin management direct, management delegat sau administrare mixtă.

Codul prevede, de asemenea, programe de transport rutier la nivel local, municipal, raional, interraional și internațional (art. 33). Pentru fiecare rută, programele de transport rutier stabilesc stațiile de autobuz și publice utilizate pentru plecări, stații de tranzit și sosiri. Locația opririlor de pasageri și stațiilor publice de călători este determinată de administrațiile publice locale cu avizul serviciilor de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne și administratorul drumului respectiv. Amplasarea, semnalizarea rutieră și întreținerea stațiilor publice de călători sunt asigurate de autoritățile administrației publice locale sau de administratorul drumului, după caz. imbarcarea/debarcarea pasagerilor este permisă la toate opririle publice direct pe traseu, chiar dacă acestea nu sunt afișate în diagramele de trafic. Accesul la stațiile publice de către operatorii de transport, care au rute înregistrate, este gratuit și nediscriminatoriu, conform graficului de circulație (art. 34).

Procedura pentru definirea, aprobarea și modificarea programelor de transport rutier este prevăzută la art. 35 – art. 37 din Codul transporturilor rutiere. Astfel, modificarea programelor de transport rutier internațional nu poate fi efectuată decât între 1 ianuarie și 15 februarie; în timp ce datele pentru programele locale, municipale și raionale sunt cuprinse între 1 martie - 1 mai și 1 septembrie - 1 noiembrie. Toți operatorii de transport rutier care oferă servicii pe ruta în cauză trebuie informați cu privire la modificare în termen de 30 de zile calendaristice. La modificarea unui program de transport rutier, se iau în considerare analiza fluxului de pasageri și impactul modificărilor propuse asupra rutelor existente (art. 37, alin. (7) – alin. (9)).

Serviciile de transport rutier obișnuit pe rutele incluse în programele de transport rutier local, municipal, raional și interraional sunt acordate de comisiile de concurență ca parte a licitațiilor publice. Aceasta include:

• Introducerea rutelor noi.

• Retragerea sau expirarea autorizației de transport rutier de pasageri prin servicii regulate.

• Lipsa copiilor conforme ale licenței de transport rutier necesare efectuării rutei (art. 38, par. (1)).

Autoritățile competente (organismul central de specialitate, consiliile locale, municipale și/sau raionale) pot priecta un întreg traseu, un grup de rute sau un grup de linii de-a lungul aceluiași traseu. Rutele și liniile pot fi grupate dacă o rută neatractivă din punct de vedere economic se consideră că este necesară pentru a satisface nevoile de transport ale populației.

În cazul funcţionării mai multor autogări în localitate, organul central de specialitate, în funcţie de amplasarea teritorială a autogărilor şi direcţiile de deplasare a rutelor/curselor care pornesc din aceste autogări sau le tranzitează, poate stabili direcţiile prioritare de deservire a rutelor pentru autogările respective. Stabilirea direcţiilor prioritare nu limitează dreptul operatorilor de transport rutier de a-şi alege singuri autogara pe ruta respectivă (art. 86, par. (8)).

Atunci când sunt prestate servicii de transport public intern a pasagerilor, pe o distanță mai mică de 50 km, pasagerii pot fi transportați în funcție de capacitatea vehiculului oferit de producător. Cu toate acestea, în traficul internațional, toți pasagerii trebuie să fie așezați. Pentru transportul de pasageri, este interzisă utilizarea vehiculelor re-echipate (convertite din camioane ușoare) (art. 63).

Tarifele pot fi determinate în mod liber, pe baza cererii și ofertei serviciilor regulate și ocazionale de transport rutier a pasagerilor, precum și prestarea serviciilor conexe (cu excepția funcționării autobuzelor și a inspecției tehnice periodice). Tarifele pentru serviciile de transport rutier, prin servicii regulate în traficul raional și interraional, serviciile de autobuz și stațiile de inspecție tehnică sunt stabilite de organismul central de specialitate (ANTA). Tarifele în cazul traficului local sau municipal sunt stabilite de consiliile locale sau municipale, după caz, conform metodologiei aprobate de guvern (art. 145). În practică, însă, consiliile municipale au avut tendința de a oferi sprijin financiar operatorilor de transport public, în special pentru a reduce tarifele de călătorie cu autobuzul. Acest lucru a avut un impact dăunător asupra celor care nu primesc subvenții de la bugetul municipal. La rândul său, acest lucru a afectat în mod substanțial echilibrul concurențial, ducând în cele din urmă la o deteriorare semnificativă a calității serviciilor de transport, deoarece nu sunt disponibile suficiente fonduri pentru reînnoirea vehiculelor și a infrastructurii de transport.

Un impediment important în aplicarea dispozițiilor Codului transporturilor rutiere este lipsa normelor-cadru, care ar fi trebuit să fie elaborate de autoritățile publice centrale. Acestea ar permite autorităților administrației publice locale să stabilească și să aprobe normele locale de reglementare a activității privind transportul public de călători.

Hotărârea Guvernului nr. 854 din 28 iulie 2006 privind Regulamentul transporturilor auto de călători și bagaje, cu referire la categoriile și tipurile de transport a călătorilor, definește noțiunile de bază; stabilește drepturile, obligațiile și responsabilitățile părților – pasageri, echipaj, operator de transport, organizație de transport regulat și neregulat, pentru uz propriu, servicii de taxi, organizarea transportului și depozitării bagajelor (inclusive cele de mână); controlul activității pasagerilor rutieri și modalitățile de soluționare a litigiilor în acest domeniu. Cu toate acestea, Regulamentul privind transporturile auto de călători și bagaje nu a fost aliniat prevederilor Codului de transporturilor rutiere.

Rutele regulare sunt organizate în urma unei analize a relațiilor economice și sociale dintre localități, luând în considerare frecvența deplasării populației, corelarea cu alte moduri de transport și rutele în serviciu de transport a călătorilor (punctul 17).

Proiectarea noilor rute urbane regulare și modificarea sau închiderea celor existente, se realizează de către autoritățile administrației publice locale - municipalități (primării). Autoritățile administrației publice locale elaborează, în conformitate cu legislația în vigoare, reguli pentru transportul de călători și bagaje pe teritoriul lor (fie electrice, mașini și taxi) și le transmit organului de specialitate al administrației publice centrale pentru coordonare (punctul 29). Transportatorii înregistrați în municipalitate (primărie), care au mai mult de o unitate de transport (punctul 30), au dreptul de prioritate la deservirea rutelor urbane regulate.

Regulamentul Ministerului Transporturilor și Comunicațiilor cu privire la asigurarea securităţii circulaţiei rutiere la întreprinderi, instituţii, organizaţii ce efectuează transporturi de pasageri şi mărfuri nr. 9/12 din 9 decembrie 1999, determină sarcinile și principalele cerințe privind activitatea operatorilor de transport auto a călătorilor și mărfurilor în vederea asigurării circulației rutiere. În conformitate cu punctul 1.4 din regulament, responsabilitatea organizării muncii pentru asigurarea siguranței traficului rutier în numele întreprinderilor, revine administratorului companiei sau unei persoane desemnate responsabile (specialist). Sarcinile de bază ale acestora includ: 1) asigurarea eficienței profesionale a șoferilor; 2) asigurarea stării tehnice de funcționare a vehiculelor; 3) asigurarea securității traficului de pasageri și mărfuri. Pentru fiecare din aceste sarcini, regulamentul stabilește o serie de măsuri concrete care trebuie implementate și respectate de operatorii de transport.

Concluzii pentru programul TPE

Această revizuire a reglementărilor a demonstrat că există un cadru legislativ și politic pentru înlocuirea flotelor de transport public învechite. În funcție de numărul de autobuze pe o anumită rută, un program de înlocuire este prevăzut în contractul standard de prestare a serviciilor de transport public.

Legile și reglementările existente prevăd, de asemenea, introducerea noilor modele mai eficiente pentru autobuze, precum și combustibili mai eficienți și mai curați.

Cadrul instituțional și organizațional pe mai multe niveluri al Republicii Moldova, pentru sectorul transporturilor este funcțional, dar autoritățile publice ar trebui să adopte o abordare unificată pentru a lua în considerare problema poluării aerului (tot din transportul rutier) și pentru a coordona mai bine acțiunile (prioritare), atât pe orizontală, cât și pe verticală.

Referințe

[1] EU (2014), “Directive 2014/23/EU of the European Parliament and of the Council of 26 February 2014 on the award of concession contracts”, Official Journal of the European Union, Vol. L 94/1 of 28 March 2014, pp. 1-64, https://eur-lex.europa.eu/eli/dir/2014/23/oj.

[2] EU (2006), “Directive 2006/32/EC of the European Parliament and of the Council of 5 April 2006 on energy end-use efficiency and energy services and repealing Council Directive 93/76/EEC”, Official Journal of the European Union, Vol. L 114/64 of 27 April 2006, pp. 64-85, https://eur-lex.europa.eu/eli/dir/2006/32/oj.

Legi și reglementări

(Listate conform celei mai recente date de adoptare – toate sunt în limba română/rusă)

Hotărârea Guvernului Nr. 257 din 28 aprilie 2017 pentru aprobarea Regulamentului privind eliberarea și utilizarea autorizațiilor de transporturi rutiere, Monitorul Oficial Nr. 149-154 din 12 mai 2017, Art. 363, http://lex.justice.md/md/370144.

Hotărârea Guvernului Nr. 437 din 12 aprilie 2016 pentru aprobarea Regulamentului privind eliberarea, înlocuirea, schimbarea şi înnoirea cartelelor tahografice, descărcarea şi stocarea datelor din tahografe şi cartelele tahografice, Monitorul Oficial Nr. 106-113 din 22 aprilie 2016, Art. 504, http://lex.justice.md/md/364382.

Ordinul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor Nr. 9 din10 februarie 2015 cu privire la elaborarea Programelor de formare profesională continuă, Monitorul Oficial Nr. 52-57 din 6 martie 2015, Art. 417, http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=357199.

Codul Educației al Republicii Moldova Nr. 152 din 17 iulie 2014, Monitorul Oficial Nr. 319-324 din 24 octombrie 2014, Art. 634, http://lex.justice.md/md/355156.

Codul Transporturilor Rutiere al Republicii Moldova Nr. 150 din 17 iulie 2014, Monitorul Oficial Nr. 247-248 din 15 august 2014, Art. 568, http://lex.justice.md/md/354404.

Hotărârea Guvernului Nr. 88 din 6 februarie 2014 cu privire la punerea în aplicare a plăcilor cu număr de înmatriculare pentru vehiculele destinate transportului public de călători, Monitorul Oficial Nr. 35-41 din 14 februarie 2014, Art. 105, http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=351548.

Hotărârea Guvernului Nr. 118 din 11 februarie 2013 cu privire la abrogarea unor hotărîri ale Guvernului, Monitorul Oficial Nr. 31-35 din 15 februarie 2013, Art. 163, http://lex.justice.md/md/346729.

Legea Concurenței Nr. 183 din 11 iulie 2012, Monitorul Oficial Nr. 193-197 din 14 septembrie 2012, Art. 667, http://lex.justice.md/md/344792.

Ordinul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor Nr. 43 din 20 februarie 2012 cu privire la Instrucţiunea provizorie privind modul de eliberare şi utilizare a carnetelor cu foi de parcurs (INTERBUS), Monitorul Oficial Nr. 46-47 din 7 martie 2012, Art. 274, http://lex.justice.md/md/342434.

Hotărârea Guvernului Nr. 1214 din 27 decembrie 2010 cu privire la aprobarea Strategiei naţionale pentru siguranţă rutieră, Monitorul Oficial Nr. 43-45 din 25 martie 2011, Art. 186, http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=337883&lang=1.

Hotărârea Guvernului Nr. 357 din 13 mai 2009 cu privire la aprobarea Regulamentului circulaţiei rutiere, Monitorul Oficial Nr. 92-93 din 15 mai 2009, Art. 409, http://lex.justice.md/md/331491.

Codul Contravențional al Republicii Moldova Nr. 218 din 24 octombrie 2008, Monitorul Oficial Nr. 3-6 din 16 ianuarie 2009, Art. 15, http://lex.justice.md/md/330333.

Hotărârea Guvernului Nr. 539 din 23 aprilie 2008 cu privire la crearea Instituţiei publice “Agenţia Naţională Transport Auto”, Monitorul Oficial Nr. 82 din 29 aprilie 2008, Art. 521, http://lex.justice.md/md/327760.

Hotărârea Guvernului Nr. 1167 din 29 octombrie 2007 cu privire la aprobarea Metodologiei de calculare a tarifelor pentru serviciile de transportare a călătorilor (pasagerilor) şi bagajelor cu transportul auto, Monitorul Oficial Nr. 171-174 din 2 noiembrie 2007, Art. 1208, http://lex.justice.md/md/325638.

Legea Nr. 131 din 7 iunie 2007 privind siguranţa traficului rutier, Monitorul Oficial Nr. 103-106 din 20 iulie 2007, Art. 443, http://lex.justice.md/md/324528.

Legea Nr. 436 din 28 decembrie 2006 privind Administrația publică locală, Monitorul Oficial Nr. 32-35 din 9 martie 2007, Art. 116, http://lex.justice.md/document_rom.php?id=C8E304A4:037190E8.

Legea Nr. 414 din 22 decembrie 2006 cu privire la asigurarea obligatory de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, Monitorul Oficial Nr. 32-35 din 9 martie 2007, Art. 112, http://lex.justice.md/document_rom.php?id=7C0C69B3:5BBF1D14.

Legea Nr. 407 din 21 decembrie 2006 cu privire la asigurări, Monitorul Oficial Nr. 47-49 din 6 aprilie 2007, Art. 213, http://lex.justice.md/document_rom.php?id=8A72DED2:D810E610.

Hotărârea Guvernului Nr. 854 din 28 iulie 2006 cu privire la Regulamentul transporturilor auto de călători şi bagaje, Monitorul Oficial Nr. 124-125 din 8 august 2006, Art. 910, http://lex.justice.md/md/316972.

Hotărârea Guvernului Nr. 1006 din 13 September 2004 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la concesionarea serviciilor publice de gospodărie comunală, Monitorul Oficial Nr. 171 din 17 septembrie 2004, Art. 1183, http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=297065.

Legea Nr. 397 din 16 octombrie 2003 privind finanțele publice locale, Monitorul Oficial Nr. 248-253 din 19 decembrie 2003, Art. 996, http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=312821.

Hotărârea Guvernului Nr. 415 din 8 aprilie 2003 despre aprobarea Regulamentului cu privire la supravegherea tehnică exercitată de poliţia rutieră, Monitorul Oficial Nr. 70-72, din 15 aprilie 2003, Art. 442, http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=301816.

Codul Muncii al Republicii Moldova Nr. 154 din 28 martie 2003, Monitorul Oficial Nr. 159-162 din 29 iulie 2003, Art. 648, http://lex.justice.md/md/326757.

Legea Nr. 105 din 13 martie 2003 privind protecția consumatorilor, Monitorul Oficial Nr. 176-181 din 21 octombrie 2011, Art. 513, http://lex.justice.md/md/340558.

Legea serviciilor publice de gospodărie comunală Nr. 1402 din 24 octombrie 2002, Monitorul Oficial Nr. 14-17 din 7 februarie 2003, Art. 49, http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=312769.

Codul Civil al Republicii Moldova Nr. 1107 din 6 iunie 2002, Monitorul Oficial Nr. 82-86 din 22 iunie 2002, Art. 661, http://lex.justice.md/md/325085.

Codul Penal al Republicii Moldova Nr. 985 din 18 aprilie 2002, Monitorul Oficial Nr. 72-74 din 14 aprilie 2009, Art. 195, http://lex.justice.md/md/331268.

Legea Nr. 451 din 30 iulie 2001 privind reglementarea prin licenţiere  a activităţii de întreprinzător, Monitorul Oficial Nr. 26-28 din 18 februarie 2005, Art. 95, http://lex.justice.md/md/313293.

Codul Vamal al Republicii Moldova Nr. 1149 din 20 iulie 2000, Monitorul Oficial Nr. 160 din 23 decembrie 2000, Art. 1201, http://lex.justice.md/document_rom.php?id=585B6E01:8B1557DE.

Regulamentul Ministerului Transporturilor și Comunicațiilor Nr. 9/12 din 9 decembrie 1999 cu privire la autogară (stația auto), Monitorul Oficial Nr. 46 din 27 aprilie 2000, Art. 46, http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=313582&lang=1.

Regulamentul Ministerului Transporturilor și Comunicațiilor Nr. 9/12 din 9 decembrie 1999 cu privire la asigurarea securităţii circulaţiei rutiere la întreprinderi, instituţii, organizaţii ce efectuează transporturi de pasageri şi mărfuri, Monitorul Oficial Nr. 46 din 27 aprilie 2000, http://lex.justice.md/md/314239.

Hotărârea Guvernului Nr. 1047 din 8 noiembrie 1999 cu privire la reorganizarea Sistemului informational automatizat de căutare "Automobilul" în Registrul de stat al transporturilor şi introducerea testării a autovehiculelor şi remorcilor acestora, Monitorul Oficial Nr. 126-127 din 12 noiembrie 1999, Art. 1113, http://lex.justice.md/md/326068.

Legea cu privire la transporturi Nr. 1194 din 21 mai 1997, Monitorul Oficial Nr. 67-68 din 16 octombrie 1997, Art. 553, http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311553.

Codul Fiscal al Republicii Moldova Nr. 1163 din 24 aprilie 1997, Monitorul Oficial Nr. 1163 din 25 martie 2005 (ediție specială), http://lex.justice.md/md/326971.

Hotărârea Guvernului Nr. 102 din 27 februarie 1996 despre măsurile pentru executarea Legii cu privire la concesiuni, Monitorul Oficial Nr. 32-33 din 30 mai 1996, Art. 221, http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=295610.

Legea cu privire la Concesiuni Nr. 534 din 13 iulie 1995, Monitorul Oficial Nr. 67 din 30 noiembrie 1995, Art. 752, http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311682.

Legea Drumurilor Nr. 509 din 22 iunie 1995, Monitorul Oficial Nr. 280 din 31 decembrie 2012, Art. 878, http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=346197.

Constituția Republicii Moldova din 29 iulie 1994, Monitorul Oficial Nr. 78 din 29 martie 2016, Art. 140, http://lex.justice.md/md/363979.

Notă

← 1.  De regulă, troleibuzele nu au plăcuțe de înmatriculare; în schimb, Regia Transport Electric Chișinău (RTEC) atribuie un număr de înregistrare fiecărei unități de transport. Alte entități, precum Agenția Națională Transport Auto (ANTA), înregistrează autobuzele.