Guvernul Republicii Moldova a depus eforturi semnificative de politică în ultimii ani pentru a promova dezvoltarea sectorului privat, inclusiv creșterea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri). OCDE a sprijinit această activitate prin proiecte succesive privind politicile adresate IMM-urilor, desfășurate în strânsă cooperare cu Ministerul Economiei și alte părți interesate publice și private implicate.
Republica Moldova (în continuare Moldova) a făcut din digitalizare o prioritate de politică. Țara își elaborează în prezent Strategia de transformare digitală 2023-2030. Acest nou document de politică va pune accent pe tema alfabetizării digitale, precum și pe competențele de afaceri digitale, în vederea îmbunătățirii competitivității sectorului privat. În sprijinul acestor eforturi, OCDE a lansat pe 15 februarie 2022 un nou proiect privind promovarea competențelor de afaceri digitale în Moldova. Această activitate se bazează pe expertiza OCDE privind politicile de digitalizare, inclusiv raportul regional După COVID-19:avansarea transformării digitale a afacerilor în țările partenere estice, lansat în noiembrie 2021. Pe parcursul anului 2022, OCDE a oferit Republicii Moldova îndrumări cu privire la modul de a construi un ecosistem favorabil și de a stabili politicile potrivite pentru a avansa în continuare dezvoltarea și adoptarea competențelor de afaceri digitale în rândul populației sale de IMM-uri.
În acest scop, OCDE a efectuat cercetări documentare și exerciții de informare cu părțile interesate locale și cu experți internaționali, a analizat situația actuală și, în cele din urmă, a sugerat opțiuni de politică. Trei întâlniri ale grupului de lucru, compus din decidenți politici de nivel înalt din Moldova, reprezentanți ai sectorului privat și practicieni și experți internaționali din țările OCDE, precum și reprezentanți ai UE și OCDE, au contribuit, de asemenea, la raport. În plus, proiectul a beneficiat de contribuții extrem de valoroase din partea unui expert senior numit pe probleme de digitalizare din partea guvernului Letoniei, domnul Kaspars Nesterovs, în calitate de examinator principal.
Raportul de față rezumă principalele constatări și oferă opțiuni de politică pentru 1) consolidarea cadrului instituțional și de politică pentru competențele digitale; 2) îmbunătățirea evaluărilor și anticiparea competențelor digitale, pentru a înțelege mai bine nevoile de competențe digitale și pentru a dezvolta politici adaptate; și 3) intensificarea sprijinului pentru a ajuta firmele să acumuleze competențe digitale prin activități de formare și măsuri țintite pentru a elimina barierele din calea dezvoltării competențelor digitale ale IMM-urilor.
Acest flux de lucru a fost implementat în cadrul „EU4Business: De la politici la acțiune – Faza 2” în cadrul Parteneriatul Estic, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene (UE). Proiectul a fost cofinanțat de România.
Această notă de evaluare inter pares a servit drept bază pentru discuții la Întâlnirea inter pares a Republicii Moldova la Masa rotundă OCDE privind competitivitatea în Eurasia din 15 martie 2023.